Țușpaisul, un preparat tradițional asociat mai ales cu Transilvania, este readus în atenție într-un material publicat de Click!, care îl descrie drept una dintre mâncărurile simple păstrate în memoria satelor, chiar dacă a lăsat puține urme în cărțile de gastronomie.
Potrivit sursei citate, denumirea ar proveni din germanul „Zuspeise”, cu sensul de garnitură sau fel secundar, termen adaptat în timp în forme precum țușpais, țușpaiz sau țușpăis. Preparatul este legat de conviețuirea dintre români, sași și maghiari din Transilvania și de influențele bucătăriei austro-ungare și rurale din secolele XVIII-XIX.
Țușpaisul este descris ca o mâncare de vară, pregătită din ingrediente obișnuite, precum dovlecei, ceapă, cartofi și roșii, la care se pot adăuga, în funcție de sezon, fasole verde sau ardei. În unele zone, rețeta putea fi completată cu lapte bătut, smântână sau afumătură, iar gustul varia de la acrișor la ușor dulceag.
În satele din Ardeal, Banat și Crișana, preparatul era considerat o soluție ieftină, rapidă și hrănitoare pentru zilele de muncă grea. Pe măsură ce rețeta a circulat și în Muntenia sau alte zone din vechiul Regat, numele s-a pierdut treptat, rămânând mai degrabă descrierea de „mâncare de dovlecei cu smântână”.
Materialul publicat de Click! include și o variantă clasică de preparare: dovlecei rași și scurși de apă, ceapă călită, un sos legat cu făină, lapte și smântână, la final fiind adăugat mărar proaspăt. Preparatul poate fi servit simplu, cu pâine sau mămăligă, ori ca garnitură.
Astăzi, țușpaisul mai apare mai ales în rețete de familie, în pensiuni rurale și în locuri care promovează gastronomia tradițională românească, rămânând un exemplu de bucătărie simplă, adaptată ingredientelor de sezon.