Ruta cetăților: Cetatea Costești-Blidaru
Ruta cetăților: Cetatea Costești-Blidaru

Ruta cetăților: Cetatea Costești-Blidaru

În căutarea vestigiilor, pe culmile istoriei: Cetățile ascunse ale României!

Pentru cei îndrăzneți și viguroși, Ruta Cetăților este o adevărată provocare. Fiecare urcuș abrupt ne răsplătește cu priveliști mirifice și legende uitate. Între Imperiul Roman și cel Habsburgic sau Otoman, ziduri semețe sau ruine îngropate așteaptă să cercetăm izvoare istorice sau legende romantice despre Decebal, Mircea cel Bătrân, Vlad Dracul, Sigismund de Luxemburg sau Suleyman Magnificul.

Triumful atingerii vârfului de la Cetatea Piatra Șoimului, care domină orizontul, ori misterul ce învăluie zidurile Cetății Feldioarei ne răsplătesc tenacitatea, astfel descoperim rând pe rând secrete ale epocilor istorice românești și europene.

Te afli în inima unei rețele complexe de fortificații, la o altitudine de peste 700 de metri, în locul unde Cetatea Costești – Blidaru veghea asupra tărâmului dacic.

Construită în secolul I î.Hr., fortificația își găsește locul strategic în peisajul defensiv al reședinței regilor daci, controlând accesul dinspre Valea Mureșului către Sarmizegetusa Regia. Astăzi, aventura către cetate presupune o scurtă călătorie de aproximativ 50 de minute de la drumul principal, pe o cărare pitorească, la umbra unei păduri de fag și mesteacăn.

Complexul fortificat, inițial în formă de trapez, s-a dezvoltat ulterior, adaptându-se nevoilor vremii. Turnurile patrulatere, zidurile masive și tehnica unică de construcție, numită “murus dacicus”, atestă caracterul monumental al arhitecturii dacice. Pe lângă construcțiile cu rol militar, în zona cetății s-au descoperit cisterne ingenios amenajate, ce reflectau avansul tehnologic al epocii.

Cu o istorie zbuciumată, marcată de războaiele daco-romane, cetatea a fost distrusă în anii 105 – 106 d.Hr. În prezent, ruinele sale reprezintă o valoroasă mărturie pentru arhitectura militară dacică.

Din anul 1999, Costești – Blidaru este parte a Patrimoniului Mondial UNESCO, alături de celelalte cetăți dacice din Munții Orăștiei.

Continuare pe Romania-atractiva.ro