În satul Șieu-Magheruș din zona Bistriței ai ocazia să descoperi un castel aparte, ocrotit de un parc dendrologic divers, cu o multitudine impresionantă de specii de arbori și flori: Castelul Bethlen din Arcalia. Inițial o reședință nobiliară ridicată în secolele XVII-XVIII, a fost transformat în jurul anului 1880 într-un castel romantic, cu elemente arhitecturale maure și bizantine, de către contele Béla Bethlen.
Castelul a aparținut nobililor Bethlen, o familie cu o influență semnificativă în istoria Transilvaniei, în viața politică și socială din zonă. János Bethlen, Béla Bethlen și Balázs Bethlen au fost câțiva dintre membrii familiei care au avut contribuții semnificative la construcția și dezvoltarea întregului domeniu, acordând un interes aparte parcului și grădinilor din jur, lucru vizibil și astăzi.
Ca multe monumente de acest tip, în anul 1949 domeniul a fost naționalizat şi transformat pe rând în magazin sătesc, staţiune de maşini agricole, apoi în tabără pentru pionieri. Din 1963 a fost preluat de Universitatea Babeş-Bolyai și timp de trei decenii aici a funcţionat Centrul de Cercetări Biologice şi Geologice. La momentul actual, complexul Arcalia este recent renovat și utilizat drept Centru de învățământ, cercetare, bază de practică și conferințe, primind astfel o nouă viață, plină de însemnătate.
Întreaga zonă oferă o mulțime de experiențe autentice, combinând istorie, natură, cultură și tradiție – o incursiune de neuitat în inima Transilvaniei.