Pe malul râului Arieş, la o distanţă de 50 de km de Cluj-Napoca, în satul Luncani, se înalță o clădire ce stă mărturie trecerii implacabile a timpului. Peste opt secole de istorie se ascund între zidurile Castelului Kemény-Bánffy care, dacă ar putea vorbi, ne-ar spune povești ale unor vremuri atât de îndepărtate încât azi mintea noastră aproape că nu le mai poate cuprinde.
Istoria satului Luncani este strâns legată de cea a castelului şi a moşiilor sale, căci timp de multe secole locuitorii satului au fost iobagii domeniului. Destinele familiilor care l-au stăpânit s-au contopit cu istoria mare, iar fiecare eveniment major a scris o filă și în povestea castelului.
Nobilii din familia Kemény au avut un rol crucial în soarta Transilvaniei, iar dintre figurile ce au stăpânit castelul se remarcă cea a principelui loan Kemény, socotit ca unul dintre cei mai de seamă bărbați politici ai vremii. În secolul 19 trece sub stăpânirea unei alte mari familii nobiliare, Bánffy, dar după o scurtă perioadă de prosperitate războaiele și comunismul îl vor decima iremediabil.
Azi îi putem privi doar rănile, dar chiar și prin ele Castelul Kemény-Bánffy ne spune o istorie lungă, a unei vieți a nobilimii demult apuse, pe care merită să o ascultăm!
Continuarea pe Romania-Atractivă.ro