Articole

Concurs județean de dramatizări în franceză și engleză pentru elevii de gimnaziu

Au început înscrierile pentru concursul judeţean de dramatizări 

în limba engleză şi franceză „Les amis de la scene on the spot” care va avea loc în 16 februarie 2024 în sala de spectacole a Casei de Cultură „Eugen Nicoară” din Reghin. Competiția se adresează elevilor din clasele V-VIII cunoscători ai limbii engleze şi/sau ai limbii franceze. Înscrierea participanţilor se face până în 7 februarie 2024. 

Conform unei circulare transmise directorilor de școli din județ, pentru a evita neplăcerea repetării unei scenete în cadrul concursului, în momentul alegerii titlului scenetei profesorul pregătitor trebuie să obțină confirmarea disponibilității titlului ales. Un profesor poate înscrie în concurs 1-2 trupe de teatru (formate din cel puţin 2 elevi) în limba engleză sau/şi în limba franceză. Deci poate participa la concurs cu maxim 2 scenete.

Timpul de prezentare pe scenă a fiecărei dramatizări este de 3-6 minute.

Decorul şi recuzita pentru spectacol vor fi asigurate de către fiecare trupă, de asemenea, transportul şi celelalte cheltuieli aferente.

Juriul concursului va fi alcătuit din cadre didactice de specialitate (profesori care nu au elevi în concurs) şi alte persoane competente. Premiile vor fi acordate pe secţiuni (limba franceză şi limba engleză).D.B.